Perioada de probă este o etapă a unui contract individual de muncă încheiat, destinată verificării aptitudinilor salariatului. Ea nu reprezintă muncă prestată înainte de angajare și nu suspendă dreptul la salariu sau celelalte drepturi contractuale. Codul muncii stabilește durata maximă, situațiile în care poate exista o nouă probă și o procedură de încetare prin notificare scrisă. Regula aplicabilă depinde inclusiv de durata determinată sau nedeterminată a contractului.
Potrivit articolului 31, perioada de probă se poate stabili la încheierea contractului. Formularea legală nu o face obligatorie pentru toate angajările. Durata și condițiile ei, atunci când există, intră în informațiile comunicate persoanei selectate și în contractul individual de muncă, conform articolului 17. O probă stabilită contractual și o verificare din procesul de recrutare sunt etape juridice diferite, chiar dacă ambele urmăresc evaluarea aptitudinilor profesionale.
Limitele generale și modul de numărare
Limita generală este de 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere. Acestea sunt plafoane, nu durate minime. Părțile pot stabili o durată mai scurtă. Textul folosește zile calendaristice, astfel că numărul de zile nu este egal cu numărul de schimburi ori de zile efectiv lucrate. Aplicarea unui plafon mai mare presupune încadrarea în categoria de funcții pentru care este prevăzut.
Pentru persoanele cu handicap, verificarea aptitudinilor profesionale la încadrare se realizează exclusiv prin perioada de probă, cu maximum 30 de zile calendaristice. Această regulă este prevăzută distinct de articolul 31. Existența unei limite pentru situația specială nu elimină drepturile aferente contractului și nu transformă perioada într-o activitate fără remunerare. Regimul contractual rămâne aplicabil persoanei angajate pe toată durata în care prestează munca.
Contractul pe durată determinată are alte plafoane
Articolul 85 reglementează separat proba pentru contractele individuale de muncă pe durată determinată. Pentru un contract mai scurt de trei luni, limita este de cinci zile lucrătoare. Pentru o durată între trei și șase luni, limita este de 15 zile lucrătoare. Diferența dintre zile lucrătoare și calendaristice este expresă în aceste dispoziții. Plafoanele generale de 90 și 120 de zile nu înlocuiesc regimul special al contractului determinat.
Dacă durata contractului este mai mare de șase luni, proba poate ajunge la 30 de zile lucrătoare. Pentru o funcție de conducere și un contract mai lung de șase luni, plafonul este de 45 de zile lucrătoare. Durata contractului și natura funcției sunt, prin urmare, două repere distincte. Identificarea exclusivă a funcției de conducere, fără verificarea duratei determinate, nu furnizează toate informațiile necesare pentru alegerea plafonului legal.
Salariu, obligații și vechime
Pe durata probei, salariatul beneficiază de toate drepturile și are toate obligațiile prevăzute de legislația muncii, contractul colectiv aplicabil, regulamentul intern și contractul individual. Inspecția Muncii include explicit salariul și concediul între drepturile persoanei aflate în probă. Obligațiile de îndeplinire a atribuțiilor și de respectare a disciplinei muncii continuă și ele. Nu există un contract incomplet doar pentru că aptitudinile sunt încă evaluate.
Articolul 32 precizează că perioada de probă constituie vechime în muncă. Contractul încheiat pentru această etapă nu este eliminat din istoricul profesional doar fiindcă încetează înainte de atingerea plafonului de probă. Codul cere încheierea contractului în formă scrisă înainte de începerea activității și înregistrarea sa potrivit regulilor legale. Proba se desfășoară în interiorul raportului de muncă, pe baza condițiilor stabilite în documentul contractual.
Încetarea prin notificare scrisă
Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă. Inițiativa poate aparține angajatorului sau salariatului. Pentru această modalitate, articolul 31 nu cere preaviz și nici motivarea notificării. Sunt elemente prevăzute împreună de norma legală: perioada în care este folosită procedura, forma scrisă, inițiativa uneia dintre părți și absența obligației de preaviz.
Procedura din perioada de probă nu este identică demisiei obișnuite reglementate de articolul 81. Pentru demisie, codul stabilește reguli privind preavizul și efectele contractului pe durata acestuia. În probă, regula specială permite încetarea fără preaviz prin notificarea scrisă. Denumirea informală a plecării nu schimbă singură temeiul juridic folosit; documentul și momentul în care este comunicat trebuie raportate la procedura aplicabilă.
Încheierea perioadei de probă nu înseamnă automat încetarea contractului individual de muncă. Proba este o clauză de verificare a aptitudinilor, iar notificarea scrisă este modalitatea specială de încetare prevăzută pentru această etapă. Durata probei și durata contractului sunt două elemente diferite. Pentru un contract determinat există, separat, termenul contractual; pentru unul nedeterminat, expirarea probei nu îl transformă într-un contract ajuns la scadență.
Când poate exista o nouă perioadă de probă
Regula din articolul 32 este o singură perioadă de probă pe durata executării unui contract individual de muncă. Excepția privește debutul la același angajator într-o nouă funcție sau profesie ori desfășurarea activității într-un loc de muncă cu condiții grele, vătămătoare sau periculoase. O simplă evaluare periodică a performanței nu este enumerată de acest articol ca motiv pentru stabilirea repetată a unei perioade de probă.
Codul interzice o nouă probă când, în termen de 12 luni, aceleași părți încheie un nou contract individual de muncă pentru aceeași funcție și aceleași atribuții. Regula privește această combinație de părți, interval, funcție și atribuții. Semnarea unui document contractual nou nu elimină automat interdicția. Articolul 33 stabilește, distinct, maximum 12 luni pentru perioada în care pot fi făcute angajări succesive de probă ale mai multor persoane pe același post.
Pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior, articolul 31 menționează primele șase luni după debutul în profesie ca perioadă de stagiu, cu excepția profesiilor în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. Stagiul și perioada de probă nu au aceeași durată și aceeași funcție juridică. Codul trimite organizarea stagiului la legea specială; simpla existență a unui stagiu nu schimbă plafoanele probei prevăzute pentru contractul individual de muncă.