Hemoglobina glicată, notată HbA1c sau A1C, este o analiză de sânge folosită pentru evaluarea glicemiei medii din ultimele aproximativ trei luni. Glucoza se leagă de hemoglobina din globulele roșii, iar rezultatul este exprimat ca procent. O proporție mai mare de hemoglobină cu glucoză atașată corespunde, în condițiile în care analiza este validă, unei glicemii medii mai mari.
Pentru HbA1c efectuată singură nu este necesar postul alimentar. Dacă în aceeași recoltare sunt cerute și alte analize, pregătirea poate fi diferită pentru acele teste. HbA1c nu măsoară doar glicemia din momentul recoltării și nu arată direct ce valoare a avut glucoza după o anumită masă. Interpretarea privește intervalul de timp reflectat de hemoglobina glicată.
Pragul de diagnostic și ținta de tratament
CDC prezintă pentru diagnosticul prediabetului și diabetului trei intervale: sub 5,7% pentru categoria normală, între 5,7% și 6,4% pentru prediabet și de la 6,5% pentru diabet. Acestea sunt repere de diagnostic, nu ținte universale de tratament. Un rezultat trebuie interpretat în contextul clinic și în raport cu validitatea testului, nu transformat automat într-o schemă de medicamente.
NIDDK arată că stabilirea diagnosticului se face prin teste de sânge interpretate medical. În mod obișnuit, un rezultat diagnostic este confirmat printr-o a doua măsurare; contextul simptomelor și al hiperglicemiei clare poate schimba această cerință. Un aparat pentru măsurarea glicemiei folosit acasă oferă informații pentru monitorizare, dar nu stabilește singur diagnosticul. Alegerea testului de confirmare aparține evaluării clinice.
Pentru o persoană care are deja diabet, HbA1c este folosită și pentru monitorizarea controlului glicemic. Ținta este individualizată, iar pragul de la care se diagnostichează boala nu trebuie confundat cu valoarea urmărită în tratament. CDC explică și că o medie poate să nu descrie vârfurile sau scăderile glicemiei. Două informații diferite sunt astfel necesare: evoluția mediei și variațiile din timpul zilei.
Diagnosticul poate folosi și glicemia plasmatică măsurată după post alimentar ori un test oral de toleranță la glucoză. Aceste investigații au condiții de pregătire și repere proprii. Analiza unei medii pe termen mai lung nu este identică unei măsurări în post sau răspunsului la o încărcare cu glucoză. Rezultatele pot furniza informații complementare și pot necesita repetare când nu sunt concordante.
Situațiile în care globulele roșii modifică rezultatul
NGSP, programul care oferă informații despre standardizarea acestei analize, explică faptul că orice situație care scurtează supraviețuirea globulelor roșii poate reduce artificial HbA1c. Exemplele includ hemoliza și perioada de recuperare după o pierdere acută de sânge. Efectul poate apărea indiferent de metoda folosită în laborator. O valoare mai mică nu dovedește, în aceste situații, că glicemia a scăzut în aceeași măsură.
Deficitul important de fier poate avea efectul opus, fiind asociat cu valori HbA1c mai mari. NGSP menționează că tratamentul deficitului de fier poate modifica valoarea analizei. Rezultatul este influențat atunci de contextul hematologic, pe lângă glucoză. Nu există în această explicație o regulă prin care pacientul să corecteze singur procentul cu o valoare fixă; problema privește alegerea și interpretarea măsurătorii adecvate.
Boala renală avansată poate implica factori precum anemia, tratamentul cu eritropoietină și schimbări ale hemoglobinei. Pentru persoanele dializate, NGSP descrie dificultăți în folosirea HbA1c ca indicator al controlului glicemic. Aceste situații nu au același mecanism și nu pot fi reduse la un singur calcul de compensare. Evaluarea rezultatelor depinde de boala de fond, de tratament și de metoda de laborator.
Variantele hemoglobinei și metoda laboratorului
Anumite variante ale hemoglobinei sunt moștenite și pot exista la persoane fără simptome evidente. NIDDK arată că interferența depinde de varianta prezentă și de metoda prin care se determină HbA1c. O variantă a hemoglobinei nu înseamnă că toate metodele de laborator sunt inutilizabile. Pentru multe dintre aceste variante există metode care permit măsurători fiabile, dacă sunt alese corespunzător.
O situație care justifică verificarea interferențelor este nepotrivirea dintre HbA1c și rezultatele măsurărilor glicemiei. NIDDK menționează și schimbări importante ale rezultatului după schimbarea metodei de laborator. Medicul și laboratorul pot verifica metoda folosită și informațiile despre varianta hemoglobinei. O diferență între rezultate nu identifică singură cauza și nu dovedește automat că unul dintre aparate a fost folosit greșit.
Când nu se poate obține o valoare HbA1c adecvată, evaluarea medicală poate lua în considerare alte măsurători, precum albumina glicată sau fructozamina. Potrivit NIDDK, acestea reflectă de obicei un interval mai scurt, de aproximativ două–trei săptămâni. Rezultatele lor au propriile limite și nu sunt procente care pot fi înlocuite direct, fără interpretare, cu rezultatul hemoglobinei glicate.
Monitorizarea și investigațiile pentru tipul de diabet
CDC precizează că majoritatea persoanelor cu diabet au HbA1c verificată cel puțin de două ori pe an, dar frecvența poate crește în funcție de planul de monitorizare și de alte probleme de sănătate. Intervalul nu se stabilește numai după data ultimei recoltări. HbA1c face parte din monitorizare, fără să înlocuiască măsurările glicemiei atunci când acestea sunt incluse în planul de îngrijire.
Testele care arată hiperglicemia nu sunt suficiente, în toate situațiile, pentru a stabili tipul diabetului. NIDDK descrie investigații suplimentare care pot fi folosite pentru diferențiere, inclusiv evaluarea autoanticorpilor când este suspectat diabetul de tip 1. În sarcină sunt utilizate teste specifice pentru diabetul gestațional. Alegerea lor ține de contextul medical; pragurile HbA1c prezentate pentru diagnosticul obișnuit nu înlocuiesc acea evaluare.